ROEN
 










   Date contact
   Sesizari
 
Contact
Comunicate de presa
Colectarea duală în Timişoara
SITUAŢIA IMPLEMENTĂRII COLECTĂRII DUALE Acţiunea de implementare a colectării duale pe teren în municipiul Timişoara s-a încheiat. Continuă însă activitatea la Biroul Contractare pentru cei care au primit invitaţii sau somaţii. De la începutul acţiunii până în prezent angajaţii RETIM Ecologic Service au întocmit 13.116 contracte, dintre care 7.941 sunt contracte noi. Au fost distribuite 5.447 pubele şi 16.912 saci pentru colectarea deşeurilor reciclabile. În acelaşi timp au fost distribuite alte 6.675 pubele destinate colectării deşeurilor menajere. Dintre acestea au fost înlocuite 2.369 de pubele deteriorate destinate colectării deşeurilor menajere. Mai există 6.738 persoane fizice şi juridice care sunt aşteptate să intre în legalitate. Ca urmare a implementării acestui tip de colectare şi locuitorii cartierelor mărginaşe, de case, cărora în trecut li se colectau deşeurile menajere din recipienţi atipici (butoaie), beneficiază acum de acordarea în comodat (în folosinţă gratuită) a pubelelor destinate colectării deşeurilor menajere. 20.08.2010